< inapoi la Evenimente & Training

Peste 20 de aplicatii si solutii de business – lansate la Internet & Mobile World 2013

im-world

Internet & Mobile World 2013 (IMWorld 2013), cel mai mare eveniment „business to business”, dedicat solutiilor digitale, mobile si de software din Romania, va gazdui lansarea a peste 20 de aplicatii si solutii de business, destinate marilor companii, proprietarilor de magazine online, dar si micilor intreprinzatori. La aceasta a doua editie a IMWorld, dezvoltatorii se concentreaza pe aplicatii pentru tablete si telefoane mobile, pe programe de tip CRM, pe aplicatii pentru plati online, pe comunicarea “machine to machine” sau pe cloud computing.La IMWorld 2013, care va avea loc intre 9 si 10 octombrie 2013, la Romexpo Bucuresti, cei 5.000 de participanti vor avea ocazia sa si testeze o serie intreaga de solutii de business, benefice afacerilor sau proiectelor demarate. De exemplu, proprietarii de magazine online, care viziteaza zona expozitionala vor putea vedea cum functioneaza doua sisteme, special dezvoltate pentru ei. Astfel, Mediapost Hit Mail va lansa un serviciu care preia toata logistica si le permite comerciantilor sa se concentreze doar pe selectia produselor si pe promovare. Mai departe, MODE 360 va introduce o noua tehnologie, care actioneaza ca un studio foto de mici dimensiuni, permitand realizarea fotografiilor unui produs in format 360 de grade intr-un mod rapid si simplu.

Urmatorul nivel in dezvoltarea aplicatiilor pentru taxi este marcat de tehnologia inedita a Stuff We Do Software Development, care ii va ajuta pe clientii companiilor de taximetrie sa contorizeze cursa in paralel cu soferii si sa verifice daca ruta aleasa este cea mai potrivita. Alte puncte forte ale aplicatiei constau in optiunea de securitate cu monitorizare video si/sau cu buton de panica (pentru sofer si/sau client), precum si in optiunea de plata prin NFC (fie prin card bancar contactless, fie prin voucher, cu aceeasi tehnologie).

Una dintre tendintele globale actuale, respectiv aparitia si dezvoltarea caselor si oraselor inteligente sta la baza aplicatiei semnate de Renovatio IT Solutions. Firma va prezenta in premiera sistemul wireless de control al locuintei, tapHOME, prin care aparatele casnice pot fi gestionate prin intermediul unei singure aplicatii mobile.

In acest an, dezvoltatorii prezenti la IMWorld au acordat o importanta deosebita si imbunatatirii programelor de tip CRM (Customer Relationship Management). Mai exact, cei de la EXE Software vor lansa esInsights, un program CRM cu un numar mai mare de functionalitati decat unul obisnuit. De asemenea, pe fondul utilizarii tot mai accelerate a retelelor sociale in mediul de business, beneficiarii solutiei Entersoft Business Suite  vor avea posibilitatea administrarii conturilor de Facebook si Twitter, direct din interfata solutiei CRM.

Printre alte companii prezente cu aplicatii la IMWorld se numara si Decar Studios (o aplicatie special realizata pentru edituri, institutii, universitati, scoli, dar si pentru dealerii de carti digitale, care functioneaza ca un e-learning/e-reader, avand incorporat si un magazin intern de produse), RBC (o aplicatie de plati online, care se realizeaza prin scanarea de QR code-uri si retine istoricul cumparaturilor, oferind detalii referitoare la cheltuieli), Carnation Group (platforma Wootocracy.com, urmatoarea generatie a platformelor de loializare a clientilor, care imbina creativ elemente de “social gamification”) sau Infinit Solutions (o campanie de generare lead-uri in timp real, adresata consumatorului “always on”, conectat si mobil).

„Credem ca aplicatiile si solutiile de business lansate vor demonstra ca Internet & Mobile World este acel loc in care oamenii de afaceri din Romania se aduna pentru a se conecta la realitatea atat de dinamica a solutiilor digitale. Aici este viitorul, aici este cheia multor probleme de care ne lovim in business. Vrem ca publicul de business din Romania sa fie mereu la curent cu tot ce este nou, inovativ, inteligent si eficient”, a declarat Cristian Hossu, Managing Partner al Universum Events, organizatorul IMWorld.

Accesul la IMWorld se face pe baza de inregistrare prealabila, iar biletele pot fi procurate online pana pe data de 8 octombrie 2013, accesand www.imworld.ro.

Date suplimentare despre Internet & Mobile World 2013:

Editia a doua a IMWorld este structurata pe trei arii de business: Marketing Technologies, Mobile and Apps si Business Software si este organizata de Universum Events, care este, de asemenea, si organizatorul „Innovation Summit”, primul eveniment dedicat in exclusivitate inovatiei in business din Romania. La eveniment, sunt asteptati 5.000 de vizitatori si si-au anuntat deja participarea peste 25 de speakeri internationali si 130 de companii furnizoare de solutii de business.

Evenimentul este sustinut de COSMOTE Romania si Romtelecom Business Solutions, in calitate de parteneri principali si sponsori ai Business Software World. Mobile and Apps World Partner este Microsoft si Marketing Technologies World Partner este Saatchi&Saatchi. Sponsorii Internet&Mobile World 2013 sunt: Nokia, S&T Romania, Qualysoft Information Technology, Telcor Communications, Entersoft Romania, Fujitsu, Star Storage, Zitec, MailAgent, Agilio Software, Safetech, Agile Media, MODE360, Transart, BearingPoint, Dynamic Web, Mediapost Hit Mail, Mobixera, SEO monitor, Liberty Technology Park, Cisco, Bittnet Systems, PayPro Global, Carnation Group, White Image, Romanian Business Consult, Like IT si miniPRIX. Metro Online este partener Office supplies, iar furnizorul oficial de servicii de internet in cadrul evenimentului este Voxility.

Partenerii media sunt Kiss FM, The Money Channel, Getica OOH, Wall-Street.ro, HotNews.ro, AdHugger, Agora, B2B Advertising, Business24.ro, Cariere, Computer world, Comunicatedepresa.ro, Connect, DoingBusiness.ro, Digital Trends, Forbes, Incont.ro, IT Channel, IT TRENDS, Magazinul Progresiv, Market Watch, PC World, Today Software Magazine, Ziare.com si Zona IT. Mai multe informatii gasiti pe www.imworld.ro si pe www.universum.ro.