< inapoi la Stiri

Castigatorii concursului Start Mobile

stire site

Zitec COM, STRATEGAD si Voxline Communication sunt cele trei agentii digitale castigatoare ale competitiei Start Mobile 2013 care vor merge la Android Lab, sediul Android din California. Competitia a fost organizata de Google Romania in parteneriat cu IAB Romania, iar agentiile au fost premiate in cadrul Galei Start Mobile de luni, 15 iulie 2013, pentru realizarea celor mai bune mobi-site-uri din concurs.In cadrul Galei Start Mobile 2013, au fost mai fost premiate si agentiile Kinecto International, respectiv Kolectiv Studio, care au primit tablete Android pentru mobi-site-urile create. De asemenea, membrii Consiliului Director al IAB Romania au acordat si un premiu special pentru cel mai bun mobi-site din competitie, premiu care a revenit agentiei Zitec COM pentru crearea mobi-site-ului companiei Paravion.

Google Romania a lansat initiativa Start Mobile in octombrie 2012, impreuna cu asociatia IAB Romania. Pe pagina proiectului, www.startmobile.ro, companiile pot utiliza instrumentul StartMoMetru pentru a vedea cum arata site-urile proprii pe dispozitivele mobile si pot obtine recomandari personalizate pentru dezvoltarea unei experiente mai prietenoase si mai eficiente pentru utilizatorii lor.

”Avem incredere ca proiectul Start Mobile va lua din ce in ce mai mare amploare si va creste semnificativ odata cu anii care urmeaza. Tot mai multi romani navigheaza pe Internet de pe dispozitive mobile, iar companiile trebuie sa se adapteze acestui trend. Initiativa noastra sustine companiile care si-au propus chiar de astazi sa investeasca in crearea unei experiente pozitive de comunicare si interactiune cu clientii lor, indiferent de ce gadget-uri folosesc acestia pentru a naviga online”, a explicat Doina Costache, Head of Multiple Industries, Google Romania.

Competitia Start Mobile se adreseaza agentiilor digitale romanesti si incurajeaza dezvoltarea de mobi-site-uri. Concursul Start Mobile de anul acesta s-a desfasurat intre 1 ianuarie si 30 iunie 2013 si a constat in premierea agentiilor care au dezvoltat cel putin 6 mobi-site-uri pe perioada competitiei si care au oferit minimum un testimonial de satisfactie din partea clientilor pentru care au fost create site-urile pentru mobil.

”In conditiile in care cele mai recente studii arata ca 23% dintre romanii utilizatori de Internet intra zilnic pe site-uri de pe mobil, credem ca era nevoie de o competitie cum e Start Mobile in Romania. Ne-a  bucurat receptivitatea de care au dat dovada agentiile care au participat la concurs anul acesta. Calitatea si eficienta mobi-site-urilor pe care le-au dezvoltat participantii sunt un prim pas inainte pentru intreaga industrie online de la noi”, a declarat Ioana Anescu, Director Executiv IAB Romania.