București, 6 noiembrie 2017: Geometry Global Bucharest și Opel România spun povestea unui moment important din viața oricărui cuplu, printr-o experiență de test-drive specială.

Există un moment în viața oricărui cuplu în care apare nevoia unei mașini noi – cel în care cei doi află că vor deveni părinți pentru prima dată. Însă cum alegi o mașină de familie atunci când nu ai condus niciodată cu un bebeluș pe bancheta din spate? Experiența de a conduce cu “a baby on board” nu poate fi nici povestită, nici intuită – ea trebuie trăită.

Pe un circuit presărat cu provocări din viața reală, cu câte o păpușă care simulează nevoile unui bebeluș adevărat, mai multe cupluri au testat nu doar noul model Opel Crossland X, ci și viața de familie pe patru roți.

,,Segmentul SUV din care face parte Crossland X este unul în creștere, iar fiecare model din această categorie vine cu propria lui poveste. În acest context vrem să ne diferențiem și din punct de vedere al comunicării, iar abordarea optimistă dată de poziționarea produsului  – It’s a good life – ne-a permis să integrăm această activare într-o etapă specială a vieții: aceea în care ne pregătim să devenim părinți. Noul Crossland X înseamnă ergonomie, siguranță, eficiență și confort, esențiale pentru o mașina family friendly, completate de un stil inconfundabil”, declară Sorin Marian Dicu, Marketing Manager Opel România.

,,Opel a fost dintotdeauna un brand relevant pentru familii. Onest, aproape de realitatea lor, fără promisiuni în vânt. Așa că ne-am gândit și noi să privim familiile și nevoile lor dintr-un alt unghi. Am “parcat” puțin slide-ul care definea target-ul din perspectiva vârstei și a veniturilor, și ne-am uitat la ce au majoritatea familiilor în comun: momentul în care așteaptă primul lor copil și caută să-și schimbe mașina. Iar noul Crossland X este foarte potrivit pentru a le arăta ‘a little glimpse from the future’. Câteva cupluri, cinci păpuși plângăcioase controlate de la distanța și probe în funcție de “personalitatea” fiecăreia.

Și, ca să fim sinceri până la capăt, atât noi cât și viitorii părinți, am înțeles că deși mașina este pregătită din toate punctele de vedere pentru a face față oricărei provocări, în viața reală nici butonul consolei centrale, cu copil desenat pe el, nici spațiul din spate, măsuța pliabilă sau chiar un concierge gata să te ajute cu aproape orice problemă – nu te vor priva de urletele inevitabile ale copilului care pur și simplu nu mai are chef, ci doar iți vor face viața mai ușoară.

PS: Un moment memorabil a fost atunci când operatorul “OnStar” se chinuia să cânte Twinkle Twinkle încercând să potolească haosul din mașina”, declară Mihai Fetcu, Creative Director, Geometry Global Bucharest

 

Video: https://www.youtube.com/watch?v=W4WFytCqXeA&t=11s

Echipa Agentie:

Simona Costea – Client Service Director

Luiza Dumitras – Account Director

Razvan Bodea – Account Manager

Mihai Fetcu – Creative Director

Maria Nagy – Senior Copywriter

Dan Costea – Senior Art Director

Dorina Sandu – DTP

Ionut Iacobache – Production Manager

Bogdan Teodorescu – Head of Digital

Alexandra Carlsson – Social Media Strategist

Codrin Badescu – Jr. Social Media Strategist

 

Despre Geometry Global

Geometry Global este cea mai mare agenție de activare de brand și shopper marketing din lume. Ajutăm brandurile să progreseze într-o lume omnichannel, modelăm comportamentul consumatorilor explorând momentele pivotale care apar de-a lungul procesului decizional. Cu echipe în 56 de piețe, expertiza Geometry Global acoperă servicii de retail clasic, eCommerce, experiental marketing, branding, design și consultanță. Geometry Global este parte a grupului WPP. www.geometry.com

Despre Opel

Opel este unul dintre cei mai mari producători de autovehicule din Europa și este parte a companiei auto franceze Groupe PSA din august 2017. În 2016, Opel a vândut aproximativ 1,2 milioane de autovehicule. Compania a fost înființată în 1862 de Adam Opel, în Rüsselsheim, Germania și și-a menținut sediul central în orașul natal al mărcii timp de 155 de ani.

Producătorul are zece unități de producție, una de dezvoltare și un centru de testare, în șase țări europene; are peste 37.000 de angajați, mai mult de 19.000 dintre aceștia în Germania. Opel și marca britanică înrudită Vauxhall sunt prezente în peste 50 de țări din toată lumea.

Motoul mărcii Opel este: „Viitorul aparține tuturor”. Acesta subliniază angajamentul companiei de a pune la dispoziția tuturor tehnologiile viitorului. Această abordare este adânc înrădăcinată în istoria mărcii și este demonstrată de exemple cum ar fi introducerea convertizorului catalitic cu trei căi ca dotare standard (1989), dotarea tuturor autoturismelor cu airbaguri de dimensiuni mari (1995), debutul asistentului personal de service și conectivitate, Opel OnStar (2015) și lansarea în Europa a autovehiculului electric revoluționar Opel Ampera-e (2017).

PR Contact Radu Rotaru | Geometry Global | 0728 979 372