A trecut o lună de la primul caz confirmat de noul coronavirus în România. Patru săptămâni în care epidemia a devenit pandemie, în care previziunile pe termen mediu și lung și-au pierdut sensul, în care incertitudinea a luat locul siguranței și în care planuri, strategii și campanii sunt anulate de pe o zi pe alta.  

Cu toate acestea, să nu uităm de ce am ales să fim parte din această industrie – pentru dinamismul ei și pentru puterea digitalului de a face diferența în situatii critice! Este momentul, mai mult decât oricând, să ne bazăm pe comunicare digitală – mai ales acum cand online-ul a devenit noul #acasă! Ani de zile am lăudat digitalul pentru rapiditate în reacție, pentru adaptabilitate și viteză – acum este momentul să îi demonstrăm aceste calități! 

Dintotdeauna misiunea noastra, a Asociației IAB România a fost de a fi alături de membrii săi, de a îi susține în business, de a facilita colaborarea și de a susține dezvoltarea industriei de comunicare online. Acum, mai mult ca oricând, vrem să aducem afacerile și companiile împreună și, cu mijloacele pe care le avem la dispoziție, ne propunem să fim portavocea afacerilor din domeniu și să creăm spațiul comun pentru colaborare și solidaritate între actorii din această industrie. 

Lucrand impreună, putem trece mai usor peste această perioadă.

Cum putem face asta?

Blocarea bugetelor nu e o soluție. Reorientați bugetele spre online.

Incurajăm companiile să nu renunțe la campanii și să nu blocheze bugete în această perioadă ci – din contră – să reorienteze bugete către online cu mesaje adaptate contextului. Brand-urile și advertiser-ii care își continuă și adaptează comunicarea sunt cei care inspiră stabilitate în aceste vremuri incerte. Acum, când traficul online explodează datorită măsurilor impuse de distanțare socială, comunicarea online devine principalul instrument pentru educare, informare și apropiere față de consumator. 

Investiți în conținut și publisheri locali. Conținutul de calitate are nevoie de sprijinul întregii industrii

Încurajăm și recomandăm, în special, achiziția de spații de publicitate în mediul local, pentru sprijinirea publisherilor, a site-urilor de știri credibile și a creatorilor locali de conținut. Iar acestora le recomandăm decență, respect și responsabilitate în crearea continut bazat pe informații curate, imparțiale, coerente și corecte, fără click-bait, exagerări, denigrări, conspirații și fără a spori panica și temerile – acum este momentul pentru diferențiere prin calitate în conținut! Susținerea publisherilor credibili prin continuarea investițiilor în campanii de publicitate înseamnă susținerea echipelor care contribuie la informarea corectă și la transmiterea de informații vitale către public. Totodată, prin promovarea site-urilor de calitate se poate diminua vizibilitatea altor actiuni de dezinformare și fake news. 

În căutarea celor mai bune soluții. Solidaritate și învățare continuă. 

Nu în ultimul rând, încurajăm parteneriatele locale, colaborari între creativi, freelanceri, creative boutiques și grupuri de companii & agenții mari. Nu uitati să comunicați și să promovați exemple și ghiduri de bune practici care vă pot ajuta clienții, furnizorii, partenerii si angajații să treacă cu bine peste aceste momente de incertitudine! Leadershipul bun se bazează pe compasiune și înțelegere! 

În plus, vom pune cât mai mult accent pe informarile venite din partea membrilor nostri – fie că este vorba de evenimente online, studii de caz, know-how sharing, expertiză, webinarii, acțiuni de susținere sau comunicări privind produsele si serviciile oferite si ale modului în care acestea pot fi relevante în aceste momente. Vom mări frecvența Newsletterelor noastre adresate membrilor și industriei și vom introduce secțiuni speciale de comunicare și sprijin din partea companiilor. 

Solidaritate și Continuitate, cuvintele de ordine ale anului pentru întreaga industrie

Și, nu în ultimul rând, mulțumim membrilor nostri care au ales sa facă un pas în față, să devină un exemplu pentru ceea ce înseamnă solidaritate în aceste momente și să sprijine întreaga industrie prin profesionalism si implicare.

Cum au făcut asta și cum o putem face cu toții?

  • prin eliminarea si/sau diminuarea posibilităților de speculă, 
  • prin implementarea unor măsuri de eliminare a transmiterii de informatii false si/sau teorii ale conspirației menite să sporească panica si incertitudinea în rândul populației,
  • prin promovarea informațiilor venite din surse oficiale 
  • prin dezvoltarea unor mijloace de informare constantă a clienților și partenerilor, 
  • prin punerea la dispoziție a resurselor și know-how-ului atât mediului de afaceri, cât și comunităților și autorităților 
  • celor care, în ciuda greutăților financiare sau logistice pe care le intampină, sunt alături de partenerii lor, de clienți și de industrie! 

Suntem alături și apreciem comunitatea tech și de antreprenori care a reacționat rapid in această situație și a creat site-uri, platforme și aplicații pentru a susține informarea corectă, facilități de colaborare și alte acțiuni de ajutor! Susținem, de asemenea, si demersurile de lobby catre autorităti, întreprinse de colegii de la alte ONG-uri. 

Mai mult decat oricand, industria de publicitate online trebuie sa arate ca este solidara si sa demonstreze importanta accesului la conținutul digital finanțat de publicitate! 

*Image courtesy of Ben Schonewille at FreeDigitalPhotos.netI

Please follow and like us: